Continuitatea grădiniţă-şcoală reprezintă un factor primordial în dezvoltarea ulterioară a individului. Bazele unei educaţii eficiente se pun încă de timpuriu, astfel că primele intervenţii asupra personalităţii copilului, desfăşurate în mod organizat în afara familiei se realizează iniţial în cadrul grădiniţei, iar apoi în ciclul primar. Aşadar, această perioadă reprezintă prima etapă organizată de învăţământ în cadrul căreia se desfăşoară activităţi educative menite să contribuie la instruirea şi formarea copilului şi a personalităţii acestuia. Grădiniţa este etapa premergătoare şcolii şi raportul dintre grădiniţă şi şcoală, în general, trebuie să fie un raport de continuitate în plan instituţional, în planul conţinutului şi al metodelor.

Sistemul de învăţământ, ca produs al dezvoltării sociale, a reflectat întotdeauna cerinţele şi posibilităţile oferite de societate, afirmându-se, la rândul său, ca factor al dezvoltării sociale. Sub impulsul cerinţelor dezvoltării sociale, sistemele de învăţământ se modifică, tinzându-se modernizarea metodelor de predare, a conţinutului, a formelor de organizare, precum şi a formelor de colaborare, de cooperare dintre diferitele instituţii educative (familie – grădiniţă – şcoală). Pregătirea copiilor preşcolari pentru şcoală a fost şi este o problemă de mare actualitate, mai ales în condiţiile intensificării şi accelerării întregului proces de învăţământ.

Grădiniţa realizează sprijinirea viitoarei activităţi prin intermediul a două forme specifice : jocul şi învăţarea. Desigur, pregătirea copilului pentru şcoală este una din sarcinile grădiniţei. Orientările moderne în educaţie relevă din ce în ce mai mult faptul că învăţământul preşcolar trebuie să realizeze educaţia preşcolară „având ca funcţie majoră formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului în raport cu nevoile specifice vârstei, cu posibilităţile şi dotările sale, în interesul său şi al comunităţii sociale… Celelalte funcţii, inclusiv cea de pregătire pentru şcoală, trebuie să fie subordonate acestei funcţii de bază”. (Păun,2000)
Una dintre funcţiile grădiniţei este aceea de a pregăti copilul pentru integrarea optimă in regimul şcolar.
Grădiniţa,prin particularităţile ei,are atat un caracter specific,răspunzand cerinţelor de varstă ale copiilor între 3 si 6 ani, cat si elemente structurale comune cu activitatea din alte instituţii de invăţămant.
Legătura grădiniţă – şcoală are dublu sens, scopul acesteia fiind continuitatea dezvoltării copilului şi continuitatea procesului muncii educaţionale.
După cum afirmă specialiştii, realizarea continuităţii grădiniţei presupune:
-asigurarea posibilităţilor reale de frecventare a grădiniţei pentru toată populaţia intre 3 si 6 ani;
-realizarea unei unităţi a punctelor de vedere cu privire la conţinutul activităţii şi al metodelor de activitate din grădiniţă şi şcoală;
-cunoaşterea reciprocă a programei de învăţămant individualizat încă din grădiniţă;
-preocuparea specială pentru conţinutul şi formele de pregătire la copiii din grupa mare.
Unii specialişti afirmă că pregătirea pentru şcoală înseamnă asigurarea de condiţii pentru ca preşcolarul să poată deveni beneficiarul real al dialogului educaţional, pentru introducerea şi menţinerea stării de comunicare psihologică între copil şi educator.
Un aspect esenţial al pregătirii pentru şcoală îl constituie crearea acelei condiţii psihologice esenţiale în activităţi educaţionale, prin care se instituie pentru fiecare copil situaţia de comunicare educaţională autentică – deci de inducere a stării de receptivitate psihologică educaţională în raport cu cea instructiv – educativă şcolară(Constantinescu,1976).
Pregătirea pentru şcoală înseamnă formare – antrenare şi cultivare de abilităţi, deprinderi, atitudini şi modalităţi acţionale, disponibilităţi motivaţional – afective, care să-l facă apt pe copil de a face faţă solicitărilor specifice situaţiilor şcolare. Ea semnifică şi formarea prospectivă pentru evoluţia viitoare în contextul şcolar şi social general. Conceptul de integrare şcolară poate fi abordat prin prisma notelor definitorii pentru conceptul psiho – social general de integrare.
Nu putem rupe pregătirea pentru şcoala de pregătirea mai generală pentru integrarea in viaţa socială,de procesele complexe de formare armonioasa a personalităţii,de pregătirea pentru noile solicitări în sfera vieţii şi practicii sociale cu caracteristicile sale noi.
Condiţia esenţială a atingerii de către copil a gradului de dezvoltare şi adaptare cerut de o activitate şcolară eficientă o reprezintă integrarea efectivă a grădiniţei în sistemul şcolar şi, mai precis, realizarea unei legături funcţionale de continuitate între activitatea din grădiniță șu cea din cadrul școlii.

Mersul la școală marchează o cotitură în viaţa copilului, pe care o resimte şi familia. Acest moment îndeplineşte dorinţa preşcolarului de a deveni şcolar, în grădiniţă, preşcolarul interpretează doar imaginativ şi exterior rolul de elev. O dată cu intrarea în şcoală, el ajunge într-o lume reală, organizată după reguli „speciale”.
Este recunoscut faptul că perioada de la 3 la 6-7 ani lasă cele mai profunde urme asupra personalităţii în devenire, deoarece aceasta este perioada receptivităţii, mobilităţii şi flexibilităţii psihice dintre cele mai pronunţate.
Aceasta este perioada când influenţele externe lasă cele mai durabile urme, când se constituie premisele personalităţii şi se pun bazele „eului” cognitiv, afectiv, motivaţional şi volitiv-caracterial.
Marea artă a unui educator constă în cizelarea manierelor şi informarea minţii; el trebuie să sădească în elevul său bunele obiceiuri şi principiile virtuţii şi ale înţelepciunii, să-i redea treptat o viziune asupra omenirii şi să dezvolte în el tendinţa de a iubi şi de a imita tot ceea ce este excelent şi demn de laudă.
Activitatea pe care o desfăşurăm cu copiii în grădiniţă, duce în mod nemijlocit la formarea şi la dezvoltarea deprinderilor şi priceperilor de muncă intelectuală, activitate ce are continuitate şi în munca şcolară de mai târziu.

Grădiniţa a avut şi continuă să aibă un pronunţat conţinut educativ, propunându-şi să asigure condiţii care să stimuleze dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, afectiv şi voliţional şi să-l deprindă să reacţioneze adecvat într-o colectivitate de lucru.
Nu atât însuşirea unui volum mare de cunoştinţe îl face pe copil apt pentru şcoală, ci, mai ales, achiziţionarea unor capacităţi şi abilităţi intelectuale care să-i înlesnească munca de învăţare.
Trecerea copilului de la grădiniţă la şcoală nu trebuie să constituie un prag, ci o continuare obişnuită a unei programe care este în dezvoltare şi continuată de către şcoală.
Atributele şcolarizării, cât şi obiectivele majore ale educaţiei şcolare, obligă la conceperea unei pregătiri pentru şcoală ca un efort de a ridica întreaga formaţie a copilului la un stadiu superior în dezvoltarea lui intelectuală şi comportamentală.
O astfel de abordare poate asigura copilului nu numai adaptarea la cerinţele regimului şcolar, ci şi parcurgerea unui drum ascendent de şcolaritate şi implicit, în planul formării şi dezvoltării personalităţii sale.

Multitudinea relaţiilor pe care grădiniţa le stabileşte cu mediul socio-educaţional apropiat situează instituţia de educaţie preprimară într-un context de determinări reciproce menite să asigure eficienţa şi optimizarea procesului educaţional. Grădiniţa devine astfel un centru de educaţie care lucrează în beneficiul copiilor, al familiilor lor şi al comunităţii.

Necesitatea colaborării dintre aceste instituţii,situate pe trepte diferite, rezultă din obiectivul comun pe care îl urmăresc-dezvoltarea personalităţii copilului. Înfăptuirea acestui obiectiv presupune asigurarea succesiunii şi continuităţii rezultatelor obţinute la cele două niveluri. Grădiniţa urmăreşte prin toate acţiunile sale pregătirea copilului pentru şcoală,acesta urmând să valorifice ce s-a realizat în etapa anterioară.

Prof.înv.preșcolar Hazbei Mara