Dans popular

Curs de dans popular

CURS DE DANS POPULAR GRADINITA „PARADISUL PRICHINDEILOR”

Dansul folcloric românesc este una dintre cele mai preţioase bogăţii artistice ale lumii, care dezvoltă într-o manieră sinceră şi directă aspiraţiile şi sentimentele oamenilor. El este strâns legat de viaţa şi istoria poporului, fiind însoţitor fidel al omului atât în momentele sale de bucurie cât şi cele de mâhnire, el exprimă în acelaşi timp caracterul, temperamentul, forţa, agerimea, înţelepciunea şi umorul poporului.

În toate cazurile dansul nu este separat de muzică. Înainte de a fi acompaniat de instrumente s-a dansat în acompaniamentul cântecelor şi în ritmul bătăilor din palme sau cel obţinut prin instrumente de percuţie.

Clubul are menirea de a familiariza copiii cu muzica şi dansul tradiţional şi de a cultiva respectul acestora pentru portul tradiţional românesc. Dansul, prin exerciţiu şi mişcare menţine corpul frumos şi sănătos, creînd o punte între generaţii.

Clubul se desfăşoară săptămânal, având durata de o oră, sub îndrumarea domnişoarei Pop Delia Alexandra, care activează în Ansamblul de dansuri populare „Crăişorul”.